Primul pas către valorificarea proprietăţii intelectuale este transferul dreptului şi partajul potenţialelor beneficii între inventatori şi instituţia în care aceştia lucrează. Practica internaţională este că titularul şi, deci entitatea care gestionează proprietatea intelectuală să nu fie inventatorul/inventatorii, din două motive principale:

1. Valorificarea unei invenţii necesită dezvoltarea acesteia dincolo de statutul de idee, ceea ce necesită resurse materiale, umane şi financiare pe care numai instituţia, sau, mai frecvent, un partener industrial al acesteia, le deţin.

2. Instituţia sau partenerul său industrial, au procese şi structuri decizionale prin care se poate asigura că nu intervin blocaje. În contrast, inventatorii, dacă sunt titulari în nume propriu, nu pot acţiona decât în unanimitate, iar riscul blocajelor este foarte mare. Oricare dintre inventatori, pentru orice motiv, poate bloca, întârzia sau tergiversa orice negociere, licenţiere, cesiune sau exploatare a brevetului. Din aceste motive, partenerii industriali refuză, în general, colaborări pe baza invenţiilor deţinute de inventatori în coproprietate.

În acelaşi timp, dezvoltarea unui produs necesită implicarea continuă a inventatorilor pe parcursul mai multor ani, şi deci este necesară, şi normală, o cointeresare a acestora. Această cointeresare se realizează prin partajul beneficiilor realizate de instituţia de cercetare, cu inventatorii. Buna practică internaţională este de a împărţi veniturile realizate de instituţie în trei: o treime către inventatori, o treime către grupurile/laboratoarele acestora,  şi o treime către instituţie. În acest fel, două treimi din bani rămân în instituţie, deşi jumătate sunt controlate de grupurile respective. În acelaşi timp, inventatorii beneficiază de două treimi din bani, din care jumătate în scop profesional.

 

Cadrul legal al invenţiilor de serviciu din România

În România, invenţiile de serviciu sunt reglementate în prezent de Legea nr. 83 din 26 iunie 2014 pentru invenţiile de serviciu. Prevederile esenţiale ale acesteia sunt suficient de simple şi de clare încât să poată fi cunoscute de către orice cercetător. În rezumat, Legea prevede după cum urmează:

1. Invenţiile produse de salariaţi cu misiune inventivă sunt ale angajatorului. Actele interne necesare sunt două: un act prin care se stabileşte misiunea inventivă (poate să fie contractul de muncă, fişa postului, sau alt act intern obligatoriu pentru salariat), şi comunicarea prin care inventatorul informează instituţia de realizarea unei invenţii (model de formular).

2. Invenţile produse de salariaţi fără misiune inventivă, iar invenţia este în domeniul de activitate al angajatorului. Acestea trebuie comunicate, iar angajatorul poate revendica dreptul asupra invenţiei, contra unei remuneraţii fixe negociate între angajator şi salariat.

3. Salariaţii instituţiilor publice de cercetare au dreptul la cel puţin 30% din veniturile generate de insituţie pe baza invenţiilor (prin licenţe sau cesiuni).

 

Misiunea inventivă este o clauză distinctă conţinând formularea „misiune inventivă” şi care trebuie introdusă într-un act intern al angajatorului, precum contractul de muncă, sau fişa postului. Această clauză trebuie să stabilească domeniul tehnologic în care salariatul va aduce o contribuţie creativă. Recompensarea suplimentară a salariatului nu este obligatorie.

În cazul absenţei unei clauze de „misiune inventivă”, angajatorul are 4 luni să revendice invenţia, dacă aceasta este în domeniul său de activitate. Revendicarea trebuie comunicată salariatului în scris. Termenul de 4 luni poate fi modificat prin regulamentul intern al angajatorului.

 


 

Research For Industry - Venture Contect Research For Industry - Arott Research For Industry - Romanian Startups Research For Industry - CCifer Research For Industry - Spherik Research For Industry - CIDO Research For Industry - Spherik